Despre mine

Cine sunt?

Sunt Andreea şi am 23 de ani, deşi lumea nu îmi dă mai mult de 18-19. Nu că m-ar deranja prea mult acest lucru, în afară de momentele când mi se cere buletinul pentru a putea cumpăra ţigări / alcool.

Primii 19 ani din viaţă i-am petrecut în Alba Iulia, orăşelul ăla cu parfum de istorie de pe malul Mureşului. La facultate trebuia să merg la Cluj, însă în ultima clipă m-am hotărât pentru Timişoara; nu am regretat nici o clipă alegerea făcută :)

Ce îmi place ?

Deşi când eram mică visam să devin designer vestimentar (fiindcă îmi plăcea să desenez), când am mers la şcoală m-am îndrăgostit de calculatoare şi tehnologie. Cu toate astea, rămăşiţe ale iubirii pentru estetic au rămas şi acum şi se manifestă printr-o obsesie pentru cercei şi alte accesorii.

Îmi plac oamenii faini pe care i-am cunoscut în ăştia 4 ani de Timişoara (cei doi ani de voluntariat au contribuit destul de mult), îmi place cam orice muzică în care se aude cel puţin o chitară pe undeva.

De ce blogul ăsta?

Am intrat în lumea asta a weblogurilor prin anul 2 de facultate. Pe primul meu blog am început să scriu vreun an şi ceva după care m-am plictisit (a se citi “mi-am pierdut inspiraţia”) şi am lăsat-o baltă cu viaţa online. Cu atât mai mult cu cât consider că nu e suficient să ai subiecte de articol bune ci şi puţintel talent ca să le exprimi cum trebuie.

Apoi m-am apucat de asta. Iar acum am hotărât să reînvii şi blogul personal (căruia i se potrivea mult prea bine numele vechi).

Unde mă găseşti?

În online, pe Twitter sunt @xupetik, pe Facebook mă găseşti şi mai uşor, iar pe Muzica din Reclame postez mai des decât aici.

În offline, sunt printre primii care îşi fac apariţia la serile de folk şi la concertele Luna Amară. Mi-ar plăcea să îi revăd pe băieţii de la Persona. În rest, îmi beau cafeaua în Manufactura / Scârţ / Irish Public House, berea merge bine în Retro / Garaj Pink Freud iar darts joc în Green Pub. Dacă nu-s în niciunul din locurile menţionate înseamnă că mă plictisesc pe acasă :)

Buuuuuun, şi după cum nu reuşesc să termin de scris o dată pagina asta, ai observat că scriu mult. Şi vorbesc şi mai mult. Mai mult despre soră-mea decât despre mine (ar zice unii), însă aici m-am abţinut, doar e pagina mea nu?

Fără poze deocamdată, fiindcă nu sunt narcisistă (sau nu mi-am dat seama până acum).

Să ne citim bine!


2 comentarii to "Despre mine"

Despre



Puzzle piece

Blog cu personalităţi multiple.

Din urmă...

Câţi m-au vizitat până acu:

logo SF

Web hosting for webmasters