Totdeauna când vin acasă de sărbători mă năpădesc tot felul de amintiri. Acum de Paşti a fost la fel. Spre deosebire de alte dăţi când vin acasă, acum chir mi-am dorit mult să vin. Mi-era dor de părinţi, de soră-mea, de colegii de liceu şi alţi prieteni care mă tot întrebau când vin, ca să ieşim. Nu mi se întâmplă prea des să îmi doresc să las Timişoara pentru câteva zile pentru a veni acasă, fiindcă de obicei mă plictisesc pentru că nu prea mă sincronizez cu lumea care îi pe la Cluj la facultă. Şi oricum nu prea am chef să ies dacă nu pot lua maşina, fiindcă distanţa e măricică până în centru. Şi da! Mi-e lene :)
Să revenim la amintiri. În primul rând, mergând la Biserică joi şi vineri am revăzut o grămadă de lume: prieteni vechi, unii cu care mai ţin legătura, alţii nu. I-am văzut schimbaţi. Şi mi-am dat seama, raportându-mă la ei şi la relaţiile în care eram cu ei, cât de mult m-am schimbat şi eu în acest timp.
Căutând aiurea ceva în vechiul meu birou, am dat peste albumul din clasa a 12-a. Să vezi acolo amintiri. M-am amuzat teribil citindu-l. Majoritatea colegilor mi-au scris că sunt foarte supărăcioasă, dar în acelaşi timp pretenţioasă şi ambiţioasă. Aşa o fi. Apo, citind mai departe, dau de ditamai eseul unui coleg căruia i-a cam plăcut de mine în liceu, şi care într-adevăr mi-a scris cele mai frumoase lucruri, o grămadă de chestii pe care nici prin cap nu îmi trecea că le-ar fi observat la mine. Anyway, cu el am avut cele mai lungi şi controversate discuţii ever. Începeam în prima oră şi nu terminam nici când trebuia să plecăm acasă, deci continuam şi pe autobuz. Nici unul din noi nu lăsa de la el, aşa că argumentele erau tot timpul contracarate de celălalt. Temele erau din cele mai diverse, de la tehnică la religie. Pot spune că m-a ajutat mult, am exersat cum să îmi exprim tot timpul punctul de vedere. Şi să îl susţin până în pânzele albe. Că doar încăpăţânată sunt, e o chestiune ereditară.
Apoi, mi-am adus aminte, tot citind prin album, de mersul cu colinda pe la colegi şi profesori (care se continuă şi acum doar că în formaţie mai restrânsă), când nimeni nu ştia să cânte aproape nici o colindă, doar „Deschide uşa creştine” şi „Trei păstori”. Aa, şi „Domn domn să-nălţăm”. Dar nici alea complete. Iar eu trebuia să îi acompaniez cu chitara. Însă din cauza asta, trăgeau chiulu la cântat şi mă lăsau pe mine şi pe vreo 2-3 fete să ducem tot.
Şi mi-am adus aminte şi de colega cu care nu mă înţelegeam de nici o culoare. Totdeauna există una ca ea în fiecare clasă, doar cu înfăţişare diferită, dar cu acelaşi nărav. Şi prostie. Şi mândrie. Că doar prostu nu e prost destul dacă nu e şi fudul. Era să ne şi luăm la păruială de câteva ori. De două îmi amintesc acum. O dată m-au ţinut fetele, iar o dată am lăsat-o să strige şi am plecat, considerând că prin bătaie mă coboram la nivelul ei de mahalagioaică. În fine, de lucrurile urâte nu vreau să îmi aduc aminte :)
Abia acum văd cât am scris de mult. M-am luat cu vorba, că doar mi-s ardeleancă. Acum vă las că tre să fac ultimele pregătiri înainte de Paşte. Mâine probabil o să revin cu un nou post. Nu ştiu de ce, dar acasă am inspiraţie să scriu. Nu neapărat bine şi interesant, dar scriu, aberez şi eu pe aici :)
Paşte Fericit vă doresc!
De atâtea ori am auzit cuvântul ăsta... însă de foarte puţine ori mi s-a şi întâmplat să am senzaţia de deja vu. Atât de rar încât nici nu îmi vine în minte nici un moment din'ăsta acuma. Însă azi, de dimineaţă, l-am simţit în toată splendoarea lui. E ca şi cum m-aş fi transpus cu 6 ani în urmă. Eu eram în acelaşi loc, persoana cealaltă era exact în aceeaşi poziţie, diferenţa a fost că discuţiile nu au mai fost aceleaşi. Nici sentimentele. Iar noi am mai îmbătrânit cu 6 ani. Ne-am schimbat destul de mult, deşi pentru câteva secunde am avut impresia că nimic nu s-a schimbat, că timpul s-a oprit în loc... foarte straniu moment. Câteva ore mai târziu mi-am dat seama că nu am fost singura care a avut senzaţia asta. Nu mă întrebaţi cine era cealaltă persoană, nu are importanţă. Doar sentimentul ăsta voiam să îl tratez aici.
Apoi totul a revenit la normal. Viaţa şi-a reluat cursul. M-am întors acasă, dar nu am uitat, de-asta am simţit nevoia să şi scriu despre asta, ca să îmi iasă din cap. Voi aţi avut vreodată o senzaţie asemănătoare? Un moment din-ăsta care să îţi rămână întipărit pe retină?
Asociatia Volare,in parteneriat cu Asociatia Culturala R Productions Timisoara, Liga Studentilor Chimisti Timisora (LSCT) , Liga Studentilor din Facultatea de Mecanica Timisoara (LSFMT) si Organizatia Studentilor din Universitatea de Vest (OSUT) organizeaza un concert de muzica rock, pe data de 11 aprilie 2009, la Sala Olimpia din Timisoara, incepand cu orele 18, in scopul strangerii de fonduri pentru efectuarea neintarziata a operatiei in Treviso (Italia), unde Ioana Szabo este internata.
Apelului lansat de cele doua ONG-uri au raspuns promt, implicandu-se in sustinerea acestui eveniment, urmatorii artisti timisoreni:
REGAL, AMALA, SANCTUAR, EFFECT
Pretul biletului este de 15 RON
Banii stransi pentru Ioana Szabo, un om care a format oameni. Un om care, acum, are nevoie de oameni.
Ioana Szabo, 37 de ani, profesoara de biologie la Colegiul National Banatean din Timisoara,
a fost diagnosticata cu o anomalie a vaselor de sange de la nivel cervical, iar medicii neurologi
de la Spitalul Judetean Timisoara au decis ca are nevoie de tratament in strainatate.
Nu vom vorbi si noi acum despre situatia sistemului sanitar romanesc sau despre deficientele
sistemului national al asigurarilor de sanatate. Tot ce conteaza acum este faptul ca D-na profesoara
Ioana Szabo are nevoie de ajutor.
Biletele se pot gasi la Sala Olimpia in ziua evenimentului incepand cu ora 16.00, sau in holul Universitatii de Vest Luni si Miercuri de la ora 20.00 la cursul de dans al Asociatiei Volare sau in holul Facultatii de Mecanica si in holul Cladirii de "Infectioase" a Institutului Agronomic (agronomie) din C. Aradului Marti si Joi de la ora 20.00 la cursul de dans. Totodata bilete mai pot fi gasite si la Colegiul National Banatean la secretariat sau dna Prof. de biologie Rodica Beicu.
Cine sunt?
Sunt Andreea şi am 23 de ani, deşi lumea nu îmi dă mai mult de 18-19. Nu că m-ar deranja prea mult acest lucru, în afară de momentele când mi se cere buletinul pentru a putea cumpăra ţigări / alcool.
Primii 19 ani din viaţă i-am petrecut în Alba Iulia, orăşelul ăla cu parfum de istorie de pe malul Mureşului. La facultate trebuia să merg la Cluj, însă în ultima clipă m-am hotărât pentru Timişoara; nu am regretat nici o clipă alegerea făcută :)
Ce îmi place ?
Deşi când eram mică visam să devin designer vestimentar (fiindcă îmi plăcea să desenez), când am mers la şcoală m-am îndrăgostit de calculatoare şi tehnologie. Cu toate astea, rămăşiţe ale iubirii pentru estetic au rămas şi acum şi se manifestă printr-o obsesie pentru cercei şi alte accesorii.
Îmi plac oamenii faini pe care i-am cunoscut în ăştia 4 ani de Timişoara (cei doi ani de voluntariat au contribuit destul de mult), îmi place cam orice muzică în care se aude cel puţin o chitară pe undeva.
De ce blogul ăsta?
Am intrat în lumea asta a weblogurilor prin anul 2 de facultate. Pe primul meu blog am început să scriu vreun an şi ceva după care m-am plictisit (a se citi “mi-am pierdut inspiraţia”) şi am lăsat-o baltă cu viaţa online. Cu atât mai mult cu cât consider că nu e suficient să ai subiecte de articol bune ci şi puţintel talent ca să le exprimi cum trebuie.
Apoi m-am apucat de asta. Iar acum am hotărât să reînvii şi blogul personal (căruia i se potrivea mult prea bine numele vechi).
Unde mă găseşti?
În online, pe Twitter sunt @xupetik, pe Facebook mă găseşti şi mai uşor, iar pe Muzica din Reclame postez mai des decât aici.
În offline, sunt printre primii care îşi fac apariţia la serile de folk şi la concertele Luna Amară. Mi-ar plăcea să îi revăd pe băieţii de la Persona. În rest, îmi beau cafeaua în Manufactura / Scârţ / Irish Public House, berea merge bine în Retro / Garaj Pink Freud iar darts joc în Green Pub. Dacă nu-s în niciunul din locurile menţionate înseamnă că mă plictisesc pe acasă :)
Buuuuuun, şi după cum nu reuşesc să termin de scris o dată pagina asta, ai observat că scriu mult. Şi vorbesc şi mai mult. Mai mult despre soră-mea decât despre mine (ar zice unii), însă aici m-am abţinut, doar e pagina mea nu?
Fără poze deocamdată, fiindcă nu sunt narcisistă (sau nu mi-am dat seama până acum).
Să ne citim bine!
