Amintiri

Totdeauna când vin acasă de sărbători mă năpădesc tot felul de amintiri. Acum de Paşti a fost la fel. Spre deosebire de alte dăţi când vin acasă, acum chir mi-am dorit mult să vin. Mi-era dor de părinţi, de soră-mea, de colegii de liceu şi alţi prieteni care mă tot întrebau când vin, ca să ieşim. Nu mi se întâmplă prea des să îmi doresc să las Timişoara pentru câteva zile pentru a veni acasă, fiindcă de obicei mă plictisesc pentru că nu prea mă sincronizez cu lumea care îi pe la Cluj la facultă. Şi oricum nu prea am chef să ies dacă nu pot lua maşina, fiindcă distanţa e măricică până în centru. Şi da! Mi-e lene :)

Să revenim la amintiri. În primul rând, mergând la Biserică joi şi vineri am revăzut o grămadă de lume: prieteni vechi, unii cu care mai ţin legătura, alţii nu. I-am văzut schimbaţi. Şi mi-am dat seama, raportându-mă la ei şi la relaţiile în care eram cu ei, cât de mult m-am schimbat şi eu în acest timp.

Căutând aiurea ceva în vechiul meu birou, am dat peste albumul din clasa a 12-a. Să vezi acolo amintiri. M-am amuzat teribil citindu-l. Majoritatea colegilor mi-au scris că sunt foarte supărăcioasă, dar în acelaşi timp pretenţioasă şi ambiţioasă. Aşa o fi. Apo, citind mai departe, dau de ditamai eseul unui coleg căruia i-a cam plăcut de mine în liceu, şi care într-adevăr mi-a scris cele mai frumoase lucruri, o grămadă de chestii pe care nici prin cap nu îmi trecea că le-ar fi observat la mine. Anyway, cu el am avut cele mai lungi şi controversate discuţii ever. Începeam în prima oră şi nu terminam nici când trebuia să plecăm acasă, deci continuam şi pe autobuz. Nici unul din noi nu lăsa de la el, aşa că argumentele erau tot timpul contracarate de celălalt. Temele erau din cele mai diverse, de la tehnică la religie. Pot spune că m-a ajutat mult, am exersat cum să îmi exprim tot timpul punctul de vedere. Şi să îl susţin până în pânzele albe. Că doar încăpăţânată sunt, e o chestiune ereditară.

Apoi, mi-am adus aminte, tot citind prin album, de mersul cu colinda pe la colegi şi profesori (care se continuă şi acum doar că în formaţie mai restrânsă), când nimeni nu ştia să cânte aproape nici o colindă, doar „Deschide uşa creştine” şi „Trei păstori”. Aa, şi „Domn domn să-nălţăm”. Dar nici alea complete. Iar eu trebuia să îi acompaniez cu chitara. Însă din cauza asta, trăgeau chiulu la cântat şi mă lăsau pe mine şi pe vreo 2-3 fete să ducem tot.

Şi mi-am adus aminte şi de colega cu care nu mă înţelegeam de nici o culoare. Totdeauna există una ca ea în fiecare clasă, doar cu înfăţişare diferită, dar cu acelaşi nărav. Şi prostie. Şi mândrie. Că doar prostu nu e prost destul dacă nu e şi fudul. Era să ne şi luăm la păruială de câteva ori. De două îmi amintesc acum. O dată m-au ţinut fetele, iar o dată am lăsat-o să strige şi am plecat, considerând că prin bătaie mă coboram la nivelul ei de mahalagioaică. În fine, de lucrurile urâte nu vreau să îmi aduc aminte :)

Abia acum văd cât am scris de mult. M-am luat cu vorba, că doar mi-s ardeleancă. Acum vă las că tre să fac ultimele pregătiri înainte de Paşte. Mâine probabil o să revin cu un nou post. Nu ştiu de ce, dar acasă am inspiraţie să scriu. Nu neapărat bine şi interesant, dar scriu, aberez şi eu pe aici :)

Paşte Fericit vă doresc!


0 comentarii to "Amintiri"

Despre



Puzzle piece

Blog cu personalităţi multiple.

Din urmă...

Câţi m-au vizitat până acu:

Web hosting for webmasters