Întrebare: De ce trebuie să se întâmple toate lucrurile care le aştept de ceva vreme FIX în weekend-ul ăsta??
Răspuns: ca să nu pot merge eu la ele. Probabil o fi şi asta vreo lege de-a lui Murphy.

Ca să îmi argumentez amărăciunea, tre să spun ce se întâmplă de fapt în acest sfârşit de săptămână.
Well, începând cu joia asta şi până sâmbătă seara inclusiv, se va derula ITFest 2009, festival de tehnologie în organizarea căruia m-am implicat activ din noiembrie încoace, drept urmare o să trebuiască să fiu prezentă la toate activităţile, inclusiv serile sociale.


Astfel, o să ratez cam fiecare eveniment din weekend, şi har Domnului, am de unde alege:

• joi : chef organizat cu studenţii şi profii de la specializarea mea (al doilea pe care îl voi rata)
  
• vineri : cântă Pragu de Sus în Porto Arte, intrare: 10 lei.
• vineri: 2 ani de The Serious Road Trip, în Setup. Vor cânta: Blazzaj, Melting Carousel, Eloize, Sonatic şi Amberskin + afterparty. Intrarea 15 lei.
• sâmbătă: spectacol de stand-up comedy cu trupa Showtime din Bucureşti în Bunker, intrare 15 lei cred.
• sâmbătă: Mare Adunare Folk la Casa Studenţilor în Gong, intrare liberă.

Le-am colorat frumos, aşa ca în cursuri, ca să reiese chestiile importante. Poate mergeţi voi şi pentru mine. Nu promit, da poate "chiulesc" aşa puţin şi ajung măcar la adunare folk un pic. Puţin, să nu mi se facă simţită absenţa ;))

Detalii despre evenimente găsiţi la Roxi, sau dând click pe afişele de mai jos:

Aş avea două oferte de ieşit pe seara asta.

Prima este clubul Setup unde se întâmplă prima lor aniversare, de un anişor şi pe care o sărbătoresc cu un party pe cinste, unde au invitaţi de seamă care să facă atmosferă: Baobinga (FAT!, Bodysnatchers), TRG (Infamous, Tempa) şi Whiteroly (Skunk Predatorz, Deva).


Totul bine şi frumos, însă intrarea este la fel ca de obicei, 15 lei până la ora 12, apoi 20 de lei. Pe care eu nu îi prea am în momentul de faţă. Cum să pui invitaţii de la ziua ta să plătească intrare? Na, oamenii oricum mergeau, cu sau fără intrare, că anticipează o distracţie de zile mari. Cu atât mai mult mâine seară, când vin Şuie.

A doua ofertă e Noaptea cinema-ului francez, care va avea loc începând cu orele 20 la Facultatea de Arte, la mansardă.

Programul filmelor e următorul:

- 20.00 : Le péril jeune, Cédric Klapisch, France, 1995.
- 21.45 : Nos jours heureux, Eric Toledano et Olivier Nakache, France, 2006.
- 23.45 : Harry, un ami qui vous veut du bien, de Dominik Moll, France, 2000.
- 01.45 : Embrassez qui vous voudrez, de Michel Blanc, France ,2002.
- 03.15 : Laisse tes mains sur mes hanches, de Chantal Lauby, France, 2003



Filmele sunt fără subtitrare în limba română deci prima condiţie e să pricepi franceza. La capitolul ăsta pot zice că mă încadrez cât de cât.
În al doilea rând, intrarea e liberă şi pe deasupra îţi mai dă şi de mâncare - bufet şi mic dejun pt. cei care rezistă până dimineaţa. Însă eu zic să nu vă bazaţi prea mult pe asta fiindcă la câţi oameni am auzit că au de gând să meargă, nu cred că o să ajungă mâncarea nici pe o măsea. Dar oricum, filmele cred că merită văzute.

Nu ştiu încă ce variantă aleg, deşi varianta gratuită cântăreşte mai mult din cauza crizei mele de bani, nu m-am decis unde o să merg.


Voi unde mergeţi? Staţi cuminţi şi vizionaţi nişte filme sau preferaţi să vă zbănţuiţi toată noaptea pe DnB?

Nu îmi vine să cred că am găsit pe Youtube un video cu cea mai tare poantă care ne-a povestit-o profa de engleză din liceu... prin clasa a 9-a. Am embeduit filmuleţu să vă amuzaţi şi voi! Şi să vedeţi cât de mult contează accentul întro limbă străină.

No amu uşidie biecu şi vizionează:

Sau OMUL - fiinţă socială, care are nevoie de iubire. Sau, mă rog, în interacţiunea cu ceilalţi, se nasc diverse sentimente. Despre relaţiile amoroase este vorba în piesa de teatru pe care am văzut-o luni seara, la Teatrul Maghiar de Stat din Timişoara. În momentul în care am hotărât să merg să văd piesa habar nu aveam despre ce era vorba. Când am intrat în sală şi am auzit cum începe să explice ăla ceva în maghiară, m-am cam impacientat, fiincă nu pricep mare lucru... câte un cuvânt, o expresie, nu mai mult. Însă piesa a fost nonverbală. La început parcă aşteptam să înceapă să vorbească, dar apoi am intrat în lumea aia a poveştii şi mi-a plăcut la nebunie.


Piesa a fost un colaj de ipostaze ale relaţiilor de iubire. Ce mi-a plăcut mie foarte mult a fost jocul de lumini şi de mişcări, văluri, rochii nailon, totul îmbinat foarte armonios cu o colecţie de sunete din cele mai diverse: clinchete, foşneli de rochii şi de crengi de copaci.... Asta a făcut de fapt toată piesa.




Totul a fost reprezentat simbolic astfel încât fiecare a putut interpreta scenele în felul lui. Eu şi Ramo am înţeles foarte diferit scena care mi-a plăcut mie cel mai mult. Scena era în felul următor: o tipă care se dă în leagăn. Purta pe cap o coroniţă cu 3 trandafiri. Apare primul tip, încearcă să îi schimbe poziţia braţelor în leagăn (încearcă să schimbe ceva la ea, la felul ei de a fi), ea îi dăruieşte o floare din coroniţa ei, iar el pleacă. Vine următorul, scena este asemănătoare, pleacă şi el cu floarea. La fel şi cu al treilea, deşi observă că atitudinea celor 2 tipi este puţin schimbată: se poartă mai frumos, încearcă mai mult să îi facă pe plac... dar în final, oricum pleacă. Când apare cel de-al patrulea, acesta e şi cel din urmă, fiindcă îi oferă totul fără să îi ceară nimic în schimb (chiar îi oferă un trandafir ca şi cei pe care îi avea în coroniţă). Morala e că fiecare relaţie, în momentul în care se sfârşeşte, ia cu ea o părticică din sufletul tău, astfel încât ajungi întrun moment în care ai impresia că nu mai ai nimic de oferit, eşti secătuit de orice sentiment. Pentru că aşa e, când iubeşti oferi totul, fără să aştepţi nimic în schimb. Tenta optimistă e în faptul că, în cele din urmă tot se va găsi cineva care să îţi ofere la rândul ei ŢIE totul, fără să mai aştepte altceva de la tine. Important e ca tu să fii pe fază atunci, să nu o ratezi.
Anyway, deja am filozofat prea mult (nu că nu mi-ar sta în fire). Scopul era să surprind frumuseţea acestei piese şi, cine ştie, poate veţi merge să o vedeţi când o să mai fie.



Pe mine cel puţin m-a inviorat piesa, mi-a dat o stare aşa, de pace, cum mi se întâmplă şi cu muzica Alexandrinei Hristov.


Pozele ataşate sunt destul de reprezentative pentru efectele vizuale despre care vorbeam. Sunetele nu am cum să le transpun.

Foto: Nagy Jozsef
Sursa: site-ul Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely.

Vreau să vă spun că pur şi simplu urăsc orice dispozitiv ce are senzori. Adică, nu chiar toate, dar majoritatea. Ştiu, e o tehnologie care se presupune că ajută de cele mai multe ori: nu tre să mai deschizi uşa cu clanţanu mai trebuie ă pui mâna pe robinet ci pur şi simplu îţi poziţionezi mâinile sub el, etc. Totu bine şi frumos dacă vorbim de astea comune şi mai ales dacă funcţionează tot timpul cum ar trebui. De exemplu, mă enervează uşa de la intrarea în cantina Poli, fiindcă cea din interior nu se deschide tot timpul. Între timp, m-am mai deşteptat şi ştiu cam unde tre să mă poziţionez sau cu ce viteză să mă apropii de uşă. Da, nu glumesc, totdeauna atunci când mă grăbesc şi mă apropii prea repede de uşă, nu se deschide. Şi să mă vedeţi atunci cum încep să valsez în faţa uşii: un pas înapoi, unul lateral, puţin înainte, până îşi dă seama mirifica uşa că sunt şi eu pe acolo. Un adevărat spectacol, şi pe gratis.
Dacă e să mă gândesc în urmă, acum câţiva ani buni când am fost întro excursie prin "Iurop", am oprit la un moment dat la o benzinărie prin Cehia cred. Sau Germania, nu mai ştiu decât că nu cunoşteam limba deloc. Am mers la baie, iar robinetul era cu senzori. Na, învăţaţi cu celelalte, tot plimbam mâinile pe sub robinet. Dar nici un efect. În cele din urmă am observat că senÎorii erau în podea, şi că trebuia să plimbăm piciorul pe gresie, în stânga şi dreapta pentru apă caldă şi în sus şi în jos pentru reglarea debitului. Vorba lu tata: "Rău să hi prost, noroc că nu doare".

Cum fac şi io puţină pauză la postat (din lipsă de inspiraţie şi chef..), cum se aruncă cu lepşe în mine. Una de la Roxi, una de la soră-mea şi de la Cătă. O să răspund prima dată la cea de la Roxi, fiindcă mi-e cam lene să le execut pe amândouă acuma.

So, let's fill in the blanks:

Sunt: imprevizibilă, trec uşor de la o stare la alta.
Aş vrea: ca ziua să aibă cel puţin 30 de ore, iar organismul meu să fie funcţional cu 4 ore de somn pe noapte.
Păstrez: toate filmele pe care le-am văzut şi jurnalele mele din clasa a 7a şi a 8a + oracolele de prin clasa a 4-4a.
Mi-aş fi dorit: să pot cânta mai bine la chitară.
Nu îmi plac: oamenii care te iau la dans, fără ca măcar să îi cunoşti sau să îi fi văzut la faţă până atunci. Fac urât (prietenii ştiu :) )
Mă tem: de lifturile comuniste, la care nu stau uşile închise cum trebuie, şi mai ales, nu au semnal de alarmă în caz că mă blochez.
Aud: mai bine decât aş vrea, câteodată. Acum am otită, deci nu se pune.
Îmi pare rău: pentru că sunt mult prea insensibilă câteodată, vizavi de persoane care nu o merită.
Nu sunt: nimic din ceea ce par când mă vezi pentru prima dată. \m/
Dansez: tot ceea ce e dansabil.
Cânt: aproape orice îmi place şi ştiu. Oricând. Oriunde. Chiar şi pe stradă, dimineaţa pe la 4. Trează sau nu. Şi mai ales, oricând se aude o chitară.
Niciodată: nu conduc în stare de ebrietate. Poa să ardă tot satul că nu mă urc la volan dacă am băut o bere.
Rar: mă supăr cu adevărat. Ca ardelenii, oameni calmi da şi când îi scoţi din pepeni, să nu stai prin preajmă.
Plâng: foarte rar. Doar ca să îmi descarc nervii. Asta ca să nu îmi vină alte idei gen .. spart obiecte sau.. oameni :))
Nu sunt întotdeauna: pe măsura aşteptărilor unora.
Nu îmi place de mine: când sunt beată. Vorbesc tot aiurea şi nu îmi pot coordona mişcările. Not good at all for me. Too independent.
Sunt confuză: când oamenii nu ştiu să spună verde în faţă ce părere au referitor la o chestie. Şi se tot fofilează. Mă derutează. Îmi place să am lucrurile clare în minte. Şi informaţia completă.
Ar trebui: să nu mai scriu atâta fără rost şi să mă pun şi io să mănânc.

Răceala asta dobândită / accentuată în operaţiunea Walltenia nu vrea să îmi dea pace. Cred că îi place prea mult de mine. Dar eu nu o mai bag în seamă, nu o mai las să îmi strice planurile. Aşa că aseară, înfofolită bine, am fost în QnQ Caffe unde seara a fost dedicată folkului. Cârli şi Racz de la Sonatic ne-au încântat cu o grămadă de melodii faine.. parcă mă şi vedeam la foc de tabără.. Am ajuns pe la 10 acolo şi au cântat până pe la 2 cred... cu o mică pauză. Anyway, a fost foarte fain. După folk session, a urmat DJ Moldo care a pus muzică pe toate gusturile - de la melodii de pogo la La Bamba. Super atmosfera.

Ceea ce este de fapt o noutate este că, fiind răcită (şi pe antibiotice) nu am prea avut voie să beau alcool. Dar nu m-am putut abţine şi am mai "gustat" câte puţin din berea lu Roxi sau a lu Mihai. Schhhhhhhh! Însă a fost foarte tare senzaţia de pe la 4 dimineaţa când eram singura trează. I mean, really sober! Şi cu toate astea, m-am distrat şi aşa.

Au fost şi câteva momente mai.. neplăcute... spre sfârşit.. însă nu au afectat prea mult entuziasmul şi optimismul meu de aseară.

Oricum, dacă o să mai fie ceva evenimente folk, ştiţi că o să ne întâlnim pe acolo ;)


P.S. Peste o săptâmână, de 8 martie, va cânta Emeric Imre la Porto Arte. 10 lei intrarea. Abia aştept!