Amor omnia


Sau OMUL - fiinţă socială, care are nevoie de iubire. Sau, mă rog, în interacţiunea cu ceilalţi, se nasc diverse sentimente. Despre relaţiile amoroase este vorba în piesa de teatru pe care am văzut-o luni seara, la Teatrul Maghiar de Stat din Timişoara. În momentul în care am hotărât să merg să văd piesa habar nu aveam despre ce era vorba. Când am intrat în sală şi am auzit cum începe să explice ăla ceva în maghiară, m-am cam impacientat, fiincă nu pricep mare lucru... câte un cuvânt, o expresie, nu mai mult. Însă piesa a fost nonverbală. La început parcă aşteptam să înceapă să vorbească, dar apoi am intrat în lumea aia a poveştii şi mi-a plăcut la nebunie.


Piesa a fost un colaj de ipostaze ale relaţiilor de iubire. Ce mi-a plăcut mie foarte mult a fost jocul de lumini şi de mişcări, văluri, rochii nailon, totul îmbinat foarte armonios cu o colecţie de sunete din cele mai diverse: clinchete, foşneli de rochii şi de crengi de copaci.... Asta a făcut de fapt toată piesa.




Totul a fost reprezentat simbolic astfel încât fiecare a putut interpreta scenele în felul lui. Eu şi Ramo am înţeles foarte diferit scena care mi-a plăcut mie cel mai mult. Scena era în felul următor: o tipă care se dă în leagăn. Purta pe cap o coroniţă cu 3 trandafiri. Apare primul tip, încearcă să îi schimbe poziţia braţelor în leagăn (încearcă să schimbe ceva la ea, la felul ei de a fi), ea îi dăruieşte o floare din coroniţa ei, iar el pleacă. Vine următorul, scena este asemănătoare, pleacă şi el cu floarea. La fel şi cu al treilea, deşi observă că atitudinea celor 2 tipi este puţin schimbată: se poartă mai frumos, încearcă mai mult să îi facă pe plac... dar în final, oricum pleacă. Când apare cel de-al patrulea, acesta e şi cel din urmă, fiindcă îi oferă totul fără să îi ceară nimic în schimb (chiar îi oferă un trandafir ca şi cei pe care îi avea în coroniţă). Morala e că fiecare relaţie, în momentul în care se sfârşeşte, ia cu ea o părticică din sufletul tău, astfel încât ajungi întrun moment în care ai impresia că nu mai ai nimic de oferit, eşti secătuit de orice sentiment. Pentru că aşa e, când iubeşti oferi totul, fără să aştepţi nimic în schimb. Tenta optimistă e în faptul că, în cele din urmă tot se va găsi cineva care să îţi ofere la rândul ei ŢIE totul, fără să mai aştepte altceva de la tine. Important e ca tu să fii pe fază atunci, să nu o ratezi.
Anyway, deja am filozofat prea mult (nu că nu mi-ar sta în fire). Scopul era să surprind frumuseţea acestei piese şi, cine ştie, poate veţi merge să o vedeţi când o să mai fie.



Pe mine cel puţin m-a inviorat piesa, mi-a dat o stare aşa, de pace, cum mi se întâmplă şi cu muzica Alexandrinei Hristov.


Pozele ataşate sunt destul de reprezentative pentru efectele vizuale despre care vorbeam. Sunetele nu am cum să le transpun.

Foto: Nagy Jozsef
Sursa: site-ul Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely.


3 comentarii to "Amor omnia"

  • Sună foarte bine... Vreau să o văd ;)) Iar povestea cu coroniţa e foarte inspirată :D

  • La multi ani Andreea! Sa cresti mare...:)

  • saru'mana! si yo care credeam ca in TM nu exista presa de specialitate :) mersi pt parere/replica/qasi-critica/comentariu. misi - teatrul maghiar

Despre



Puzzle piece

Blog cu personalităţi multiple.

Din urmă...

Câţi m-au vizitat până acu:

Web hosting for webmasters