Poezia copilăriei

Am primit de vreo 2 săptămâni o leapşă de la Roxi de care nu prea am avut chef sincer, deşi era uşoară. Trebuia să spun eu care a fost poezia copilăriei mele. În momentul în care am primit-o nu mi-a venit nici măcar o poezie în cap, darămite cea preferată... spre ruşinea mea. Însă, după ce s-a încheiat sesiunea am fost plecată acasă o săptămână... şi am dat peste nişte casete pe care m-a tot înregistrat tata când eram mică, pe mine şi pe soră-mea. Mari cântecace mai eram noi pe atunci :)

Şi uite aşa am găsit şi ZĂ poezie, care este Zdreanţă, de Tudor Arghezi...
Nu o mai postez aici, fiindcă mă gândesc că voi o ştiţi oricum. Pun totuşi un link dacă vreţi să o recitiţi aici.

Ca să imi motivez alegerea, pot să spun că de fiecare dată când recitam poezia asta, imaginaţia mea zburda tot timpu la bunici, unde mi-am petrecut primii ani din viaţă şi la căţelul meu preferat, Riga, care arăta exact ca şi Zdreanţă. Şi era la fel de neastâmparat. Şi în plus, pe caseta pe care sunt înregistrată, e şi o fază cu care tata mă tot laudă... la un moment dat mă împotmolesc la un vers (ca de obicei, ţin minte greu versurile) iar tata încearcă să îmi şoptească, iar eu mă enervez şi îi spun "Lasă-măăăă, că ştiu!". Cu alte cuvinte, lasa-mă că mă descurc şi singură. Spiritul independent s-a manifestat de atunci :)


0 comentarii to "Poezia copilăriei"

Despre



Puzzle piece

Blog cu personalităţi multiple.

Din urmă...

Câţi m-au vizitat până acu:

Web hosting for webmasters