Deja vu

De atâtea ori am auzit cuvântul ăsta... însă de foarte puţine ori mi s-a şi întâmplat să am senzaţia de deja vu. Atât de rar încât nici nu îmi vine în minte nici un moment din'ăsta acuma. Însă azi, de dimineaţă, l-am simţit în toată splendoarea lui. E ca şi cum m-aş fi transpus cu 6 ani în urmă. Eu eram în acelaşi loc, persoana cealaltă era exact în aceeaşi poziţie, diferenţa a fost că discuţiile nu au mai fost aceleaşi. Nici sentimentele. Iar noi am mai îmbătrânit cu 6 ani. Ne-am schimbat destul de mult, deşi pentru câteva secunde am avut impresia că nimic nu s-a schimbat, că timpul s-a oprit în loc... foarte straniu moment. Câteva ore mai târziu mi-am dat seama că nu am fost singura care a avut senzaţia asta. Nu mă întrebaţi cine era cealaltă persoană, nu are importanţă. Doar sentimentul ăsta voiam să îl tratez aici.



Apoi totul a revenit la normal. Viaţa şi-a reluat cursul. M-am întors acasă, dar nu am uitat, de-asta am simţit nevoia să şi scriu despre asta, ca să îmi iasă din cap. Voi aţi avut vreodată o senzaţie asemănătoare? Un moment din-ăsta care să îţi rămână întipărit pe retină?


2 comentarii to "Deja vu"

  • de prea multe ori. O sa ma gandesc mai mult daca e nevoie si o sa-ti dai exemple concrete. Dar ce vreau sa spun e ca mi se intampla destul de des si uneori e chiar enervant :P

  • la fel ca si Alex, si la mine deja-vu-urile sunt chestie de rutina. La ordin saptamanal, as putea zice... Oi fi fost prea umblat prin aceleasi locuri, cu o vedere de viitor, probabil :)) ricum, dupa ceva vreme te-obisnuiesti cu ideea si nu-i nici un motiv de stress :) Din fericire, nu necesita vizite la specialist ;)

Despre



Puzzle piece

Blog cu personalităţi multiple.

Din urmă...

Câţi m-au vizitat până acu:

logo SF

Web hosting for webmasters